Top of Posts added every day from all corners of the Moon is just a click away from you AGW Group

20.3.18

Ce înseamnă iubirea pentru gay?

Departe de ideea de a face încă o divagație despre idealul iubirii, titlul se referă la iubire evident dar am zis că ar fi bine să operez cu niște aspecte mai concrete, nu generalități. Este un subiect oarecum sensibil pentru că analizând iubirea unui homosexual se ajunge și la întrebarea „de ce sunt așa?” care poate răscoli frustrarea din niște cutiuțe crezute bine închise.


Cu speranța că am un management bun al acestora și în dorința de a-mi satisface o anumită curiozitate de care voi aminti mai târziu mă voi folosi pe mine însumi drept cobai în acest context.
Iubirea…hmm, cine a zis că e greu de definit a zis bine pentru că are cam multe implicații să le poți include măcar tangențial într-o frază. Dar cumva tot se începe, eu o voi face amintind că iubirea este, printre altele, și un joc prin care eu satisfac anumite nevoi și la rândul meu vin și eu cu un set de nevoi. Aceste nevoi spun de fapt răspunsul la ce am întrebat încă din titlu, și anume ce e iubirea pentru un gay. Și pentru că discuția e concretă, nevoile mele se regăsesc încă din copilărie, cum era de așteptat. Originea lor reală este însă greu de arătat, deși există și o bază a experienței, pe care o voi și exemplifica, ea singură nu ar fi fost de ajuns, ci mai există pe lângă ea și amprenta personală pe care o pot verbaliza mai greu (coincidențe, legături create de către mine între evenimente, predispoziții etc).
Eu sunt, cum s-ar spune, un gay „înnăscut”. Nu e pentru că la naștere mi-a fost pusă ștampila pe frunte, ci pentru că la timpul la care am ajuns la pubertate știam deja cum sunt și nu a existat vreo perioadă de renegare a ceea ce sunt. Nici măcar nu am avut vreo problemă existențială întrebându-mă de ce sunt așa pentru că motivele existau bine înțelese și întipărite în mintea mea. Mi-e greu să spun dacă așa m-am născut sau a fost alegere, dar dacă sunt nevoit să aleg doar una și nu să spun că e o combinație între cele două atunci răspunsul meu e că am ales.
Și pentru că era vorba de aspecte ale iubirii moștenite din copilărie, voi începe cu cel mai influent aspect care mi-a conturat ideea de iubire, și anume lipsa unei prezențe mai mult decât fizice a fratelui meu. Nu voi intra în detalii în legătura cu asta, ideea e că în urma acestei experiențe am ajuns să asociez iubirii multe din aspectele care mi-au lipsit din partea unui frate. Iubirea mea a ajuns astfel să primească primele valori fundamentale, și anume nevoia de comunicare, nevoia de a petrece mult timp împreună cu cineva, nevoia de atașament și mai ales nevoia de încredere, de a putea spune orice fără să mă gândesc că aș putea fi judecat pentru că indiferent ce ar fi voi fi ascultat și susținut. Aceste lucruri nu le-am conștientizat încă de când eram mic, ci abia mai târziu când pe acest fundament au apărut și alte lucruri interesante: mi-a lipsit un frate, nu o soră, deci s-a impus figura masculină, că nu aș suporta o relație doar de dragul „hai să vedem, poate merge” și că am o problemă în a desface legăturile cu alte persoane (similar felului în care nu poți desface vreodată legătura cu un frate). Pentru a rezolva acest ultim incovenient a apărut și reticența față de persoane noi.
Continuând pe linia cronologică, al doilea mare factor decizional a venit din mediul în care am trăit. Prietenii mei de joacă nu erau dintre cei mai bine educați, astfel că m-am lovit de un zid al marginalizării și se și mai aruncau ghiulele de peste el (adică încăierări ocazionale). Datorită educației primite am reușit să evit să ajung să cred că toți oamenii (copiii) sunt ca ei sau că eu am o problemă. Dar m-au marcat episoadele în care apărea cineva și îmi lua apărarea fără să-i fi făcut vreun favor sau uneori chiar fără să-l cunosc. Mă gândeam atunci cât de minunat ar fi să am mereu pe cineva lângă mine să mă protejeze, și din nou s-a impus figura masculină pentru că ea era simbolul puterii, al controlului situației. Moștenirea acestor episoade în cadrul iubirii a fost nevoia de protecție, nevoia de a fi iubit necondiționat, nevoia de a îmbrățișa, ba chiar de a mă strânge la pieptul cuiva în somn să mă simt protejat.
Acestea sunt cele două mari repere existente dinainte să fi împlinit 10 ani, astfel că furtuna pubertății m-a prins cu ancorele toate lăsate pentru că nevoia psihologică exista deja. Rămâne incert pentru mine dacă această nevoie pre-existentă mi-a determinat orientarea sau așa urma să fie oricum. Sigur este faptul că deja la acea vârstă iubirea mea era deja construită în linii mari, ulterior doar s-au adăugat detalii minore, astfel că aspectul sexual a fost lăsat un pic pe afară că nu și-a găsit decât parțial loc printre nevoile deja existente și a rămas la stadiul de semi-nevoie să-i spun așa.
Mai pe scurt, iubirea pentru mine ar implica aproximativ 50% frate, 30% iubit propriu-zis și 20% prieten. Și acum că m-am exemplificat pe mine, curiozitatea de care ziceam mai sus e cum a ajuns ca iubirea majorității altor gay să fie minim 60% aspect fizic, 20% experiență și abia restul se mai împarte între ce am amintit eu? Viața nu merge pe principiul să faci de toate ca să nu regreți mai apoi că n-ai făcut sau pe principiul că „o dată merge”. Viața funcționează doar pe principiul conștientizării, al eleganței fiecărui pas făcut spre a mulțumi nu numai nevoia fizică (cu ghilimele de rigoare nevoie) ci mai ales spre a lăsa fiecare componentă să-și spună cuvântul în alegerile făcute, proces care uneori se poate dovedi laborios și cu adevărat mâncător de timp dar al cărui rezultat merită.
Nu poți pierde doar primul sărut sau o persoană, este o atitudine superficială care maschează un proces profund insensibil pentru rațiune care alege să stea ancorată doar în realitate, purtat cu greu de partea emoțională care, după ce iese cu greu dintre ruine, mai e și lovită în continuare de inconștiență. Se poate pretinde iubire adevărată doar cu rațiunea? Eu nu cred, drept dovadă ușurința cu care poate fi aruncat la gunoi cineva odată „drag”. Pentru mine asta nu e iubire, e frustrare, nevoia de a avea pe cineva pe un fundament instabil din egoism pentru a se mai scufunda cineva odată cu persoana respectivă.

Ce e iubirea pentru un gay? Poate spune că a ieșit dintr-o furtună a ideilor și sentimentelor, eventual cu câțiva indivizi puși la coșul de gunoi și golit să nu cumva să vină duhoare de acolo, și să pretindă că e ca nou când urmele pașilor pe inimă sunt încă foarte vizibile? Sincer nu cred că cineva care se regăsește în ce am spus poate avea tupeul să spună măcar că poate iubi. Aia nu e iubire, e doar o piață de consum și tu doar un produs consumabil oarecare. Și îmi permit să trag de urechi în numele celor care gândesc la fel, societatea și instabilitatea dată de homosexualitate nu sunt explicații viabile iar discrepanța dintre formă și fond e de-a dreptul stupidă în acest context.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

X - MEN FANTASIES

Translate

TOP GAY SITE-WEB

Blog Archive

Popular Posts